Cum decodam un telefon fara Android?

Cel mai frumos diamant, ti-l slefuiesti singur.

 Am avut parinti frumosi. Si calzi. Si iubitori...
Tot ceea ce se vede la mine, este rodul dragostei lor, rodul educatiei lor, a exemplelor luate de la ei. 
Atat tata, cat si mama ne spuneau povesti si povestiri, inainte de culcare. Si mai mult, au continuat sa ne spuna si mai tarziu, cand soarta a hotarat sa imi dea, sa ne dea, cea mai apriga lovitura de gratie. 

Adolescent fiind, iubeam si eu, ca toti adolescentii. Am iubit fete pe care, ulterior, le-am pierdut. Seara, povesteam mamei despre iubirile mele, chiar si atunci cand ne desparteam, cand sufeream pentru ele. 
Buna mea mama, ma lua langa ea si imi alina suferinta. 

- De ce, mama, de ce s-a intamplat asta? Tu, cu tata, cum ati putut trai si iubi asa mult timp si inca va iubiti?
Seara, cand eram toti gata de culcare, mama mi-a spus ca vrea sa imi spuna o povestire foarte importanta. Tata, si el prezent, asculta zambind. 

„Cel mai bun si mai frumos diamant, dragul meu, este cel care il porti cu mandrie. Nu conteaza pretul lui, nu conteaza din ce mari si departari a fost adus. Ci numai puterea si rabdarea ta, de a-l slefui asa cum doresti. In asa fel incat sa nu te incomodeze dar nici el sa nu se murdareasca. Si in asa fel incat sa il porti mandru. Ceilalti ce il vor vedea, nu se va uita la forma lui, la stralucirea lui ci la faptul ca esti mandra de ceea ce porti. 

Tata s-a apropiat mai mult de mama. Ea s-a lasat cuprinsa de mijloc, s-a uitat in ochii lui, cu dragoste. Nu am priceput decat mai tarziu. 

- Eu, continua mama, vreau sa va povestesc despre un diamant pe care il port cu mandrie. Timpurile grele prin care am trecut noi doi, eu si tatal vostru, a facut sa nu fim la fel de scoliti. Eu am reusit si liceul, facand naveta la Braila, trecand pe sloiurile de gheata care pluteau pe Dunare, indurand frigul si picioarele inghetate. Am avut si o educatie mai aleasa, poate mai stricta, dar din care am invatat foarte multe. Mai tarziu, m-am  angajat contabila. Venise vremea sa port si eu un diamant, cum se obisnuieste si purtau mai toate fetele de seama mea. 

In orice diamant purtat, exista o mandrie. Unele fete purtau diamante foarte frumoase, slefuite ireprosabil, care atrageau atentia unui ochi. Pentru frumusetea lor, pentru neatentia lor, unele fete au pierdut diamantul. Au suferit, au plans si le-a fost foarte greu si foarte frica sa poarte din nou aceasta bijuterie de pret. 
Intr-o zi, mergand pe strada, mi-a atras atentia ceva. La prima vedere arata ca o piatra. Dar aceasta piatra avea ceva deosebit la ea. M-a atras, m-a vrajit formele ei imperfecte, si faptul ca se arata dornica de ridicat. 

Mai intai cu teama, apoi cu mai mult curaj, am ridicat acea piatra de jos. M-am uitat cu atentie la ea...era chiar imperfecta dar faptul ca nu a fost sparta dintr-o stanca, m-a facut sa o pastrez. Piatra aceea, a fost pentru mine, diamantul ce mi-l doream. Inca nu ma puteam mandri cu ea. Era ceva ce nu imi placea la ea, dar nu am renuntat, nu am aruncat-o. Un timp, imi purta greutate, o simteam si ma jena la orice pas. De multe ori am vrut sa renunt, sa o arunc pur si simplu. De multe ori m-a zgariat, provocandu-mi multe rani. Unele chiar adanci. De multe ori am plans de durerile provocate. Apoi, m-am gandit ca aceasta piatra pe care o consideram scumpa, are cateva imperfectiuni care imi provoca suferinta si durere. 

Si apoi m-am gandit sa ii dau o forma mai frumoasa, mai putin jenanta, mai blanda cu mine. Mai intai, crezand ca este o piatra dura, am lovit in ea cu putere. Din greseala, mi-am provocat cea mai crunta durere suferita pana atunci. Dar nu am renuntat. Am vrut sa imi demonstrez mie in primul rand ca imi voi putea slefui propriul diamant. Am continuat. Cu blandete, cu intelegere, cu atentie unde persista coltul care, pe viitor, imi va putea rani pieptul. Pentru ca, da, aveam de gand sa fac cel mai frumos diamant, care sa imi placa mie mai intai si apoi celorlalti. Un diamant care refuza sa se rupa, cand hotii incearca sa mi-l smulga. 

Foarte ciudat dar in acelasi timp imbucurator, este faptul ca piatra s-a lasat slefuita. A simtit blandetea mainilor mele, blandetea sufletului meu si dintr-o piatra dura a devenit una placut prelucrabila. 
Si in timp scurt, in care au existat si unele neplaceri, pe care le-am luat normale, am reusit sa fac cel mai frumos diamant din viata mea. Si l-am purtat la gat, cu cea mai mare mandrie. Nu ma mai deranja, nu ma mai zgaria, si aveam incredere deplina in siguranta lui. L-am purtat si il mai port inca. Si il voi mai purta pana mor.” 
..........................................................................................................

Ma uitam uitam in gura mamei, ascultand cu interes povestea, o poveste total diferita de cele ce ni le spunea in fiecare seara. 
- Si unde este acel diamant, mama? Spui ca il porti si acum, dar  nu vad nimic. Il pot vedea? 
- Da, mama! Il poti vedea si chiar il vezi acum. Este chiar langa mine, cel care ma cuprinde de mijloc....este tatal vostru. 
.................................................................................................................

Anii au trecut, tata a cazut bolnav la pat. Dupa ce diamantul mamei s-a stins, durerea pierderii lui i-a provocat un AVC chiar cand il ingropa in pamant. Acolo unde....il gasise. 

Text: Lucian Peiu 
Foto: Internet